Canisa de Ciobanesc Belgian Malinois

Doriti un pui “of Braveheart Oradinum” Malinois?

Cum puteţi  obţine un căţel malinos Of Braveheart Oradinum?

Dacă decideţi ca în viitor să obtineţi un căţel nenăscut din canisa  Of Braveheart Oradinum, atunci în urma cererii dvs., vă vom înscrie pe o lista de rezervare, aşa- numita lista specială de aşteptare. Locul pe lista de rezervare este gratuit! Această listă vă oferă avantajul de a fi anunţat imediat privind noutăţile, naşterea căţeilor, câţi masculi şi câte femele, etc. Până la vârsta de 2 săptămâni, accesul la căţei este restrâns doar la membrii canisei, preîntâmpinând riscurile de infestare, infecţie, boală!

Pentru ca  rezervarea dvs. să devină validă pentru căţeii din cuibul respectiv, va fi necesară depunerea unui avans de 1/3 din preţul căţelului, cel târziu până la vârsta de 4 săptămâni. Căţeii sunt deparazitaţi şi vaccinaţi începând cu vârsta de 4 săptămâni.

Ca nou proprietar al unui căţel Malinois of Braveheart Oradinum, puteţi intra în posesia acestuia, începând cu vârsta de 6 săptămâni.

Câteva sfaturi şi informaţii generale despre cumpărarea unui căţel

Daca sunteţi interesat să cumpăraţi un pui Malinois, acum sau în viitor, această pagină va fi interesantă pentru dvs. Cu următoarele sfaturi şi puncte atinse vă puteţi asigura că viitorul căţel Malinois va avea o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită alături de dvs.

Căutarea căţelului Malinois
Nu reacţionaţi niciodată impulsiv.  O decizie impulsivă vă poate afecta viitorii 12-16 ani ai dvs. sau ai familiei dvs. într-un mod dezastruos! Vă recomand să reflectaţi câteva momente. Aveţi timp pentru un căţel? Unde va dormi? Există cineva în familie care poate avea grijă de căţel când sunteţi plecat? Cine se va ocupa de educaţia căţelului?  Întrebările pot fi nesfârşite! Foarte mulţi doritori de căţei îi caută în ziarul local, întreabă prieteni, navighează pe internet cu intenţia de a găsi un căţel de familie. Vă recomand să sintetizaţi toate informaţiile găsite şi să le evaluaţi în cel mai obiectiv mod posibil înainte de a lua o decizie!

Vă recomand să staţi departe de „fabricile de căţei”! Aceşti „crescători” au un singur obiectiv: Profit! Acestora nu le pasă ce se va întâmpla cu căţeii după vânzarea lor şi nu le va păsa de femelele de reproducţie, profitând la maximum de acestea! Marea majoriate a acestora ţin câini în spaţii, condiţii improprii şi insuficiente, reproducând femelele la fiecare ciclu de călduri, cu masculi fără o valoare genetică, de obicei cel mai apropiat (ca distanţă) și mai ieftin ca preţ de montă! Aceştia reproduc cantitate şi nu calitate! Aceştia, în general, nu au nici o idee despre temperamentul corect al rasei şi pentru ei, temperamentul nici nu reprezintă un factor determinant în reproducţie. Nu veţi găsi teste de sănătate ale părinţilor (teste de displazie coxo-femurală, de displazie de cot, de spondiloză, teste ADN) şi genealogia părinţilor este îndoielnică! Este puţin probabil ca din astfel de condiţii să găsiţi căţelul pe care îl căutaţi şi îl doriţi!

Crescătorii de  „animale de casă”
Aceştia se pot numi și „crescători de curte” şi, de obicei, sunt novici, dorind să  aibă căţeaua personală din varii motive. Practic, ei au şi un mascul cu care vor monta întotdeauna femela. Se constată că aceşti crescători nu ţin cont de valoarea genetică transmisă căţeilor şi nu au standarde de sănătate şi de temperament. Puţini dintre aceştia au rezultate expoziţionale sau de examene de muncă menite să ateste tipicitatea rasei.

Costuri
Există posibilitatea să plătiţi mai puţin pentru un căţel din resursele de mai sus decât pentru un căţel dintr-o canisă dedicată. În final însă vă confruntaţi cu o mare probabilitate, cea de a plăti mult mai mult pentru servicii veterinare, expoziţii şi instruirea unui căţel provenit dintr-o sursă descrisă anterior. Cel mai drastic  rezultat poate fi eutanasierea căţelului în urma depistării unor boli (displazia coxofemurală, spondiloza).

10 motive ferme de încurajare a achiziţiei unui căţel de rasă  Malinois de la o canisă Malinois responsabilă, susţinând că  este cea mai bună cale de a obţine un căţel:

1. Canisele dedicate reproduc rasa Malinois deoarece iubesc rasa!

2.  Obiectivul canisei este de a îmbunătăţi rasa şi este într-o căutare permanentă de noi achiziţii şi noi soluţii pentru ameliorarea valorii câinilor.
3. Canisele dedicate nu reproduc pentru profit, deoarece aceste îmbunătăţiri continue sunt extrem de costisitoare, cu pierderi financiare majore! Testele medicale autorizate, obţinerea pedigriului, taxele de montă, cheltuielile de transport, cheltuielile de expoziţii şi dresaj fiind necesare și importante. Canisele dedicate acordă o atenţie deosebită hranei câinilor şi căţeilor. Hrana se adaptează în vederea obţinerii celui mai bun echilibru al câinelui sau căţelului, în funcţie de vârstă,  perioadă de gestaţie, efort şi particularităţi individuale.
4. Canisele îşi planifică atent montele, după un studiu îndelungat îndreptat asupra părinţilor viitorilor căţei, pentru a asigura, nu doar sănătatea şi conformitatea viitorilor căţei, ci şi temperamentul corect și tipic rasei Malinois.
5.  Canisele dedicate vor fi alături de noul proprietar şi după ce căţelul a plecat din canisă, oferind consultanţă, sfaturi şi soluţii optime pentru acomodare, dietă şi creștere, socializare.  Putem afirma cu mândrie că printr-un atare comportament am câştigat amici din Romania până în SUA, numai prin intermediul căţeilor noştri.
6.  Căţeii caniselor dedicate sunt prenotaţi de obicei cu mult timp înainte, datorită calităţii căţeilor din cuiburile anterioare. Căţeii sunt prenotaţi, se vând tot mai mult şi prin recomandările proprietarilor fericiţi din întreaga lume, geografic vorbind. Braveheart Oradinum Malinois, din 2005, cunoaşte mulţumirea de a avea căţei, mare parte în Romania, dar şi Ungaria, Austria, Germania, Olanda , Belgia, SUA.
7. Căţeii caniselor dedicate sunt atent monitorizaţi din punct de vedere veterinar și sunt întotdeauna cu pedigri.
8. Canisele dedicate nu îşi pierd interesul faţă de noul proprietar de îndată ce căţelul a fost plătit. Vor dori să ţină legătura cu noul proprietar pentru a se convinge de calitatea căţelului de-a lungul anilor!
9. Nu montează căţelele de reproducţie la fiecare ciclu posibil!

10. Atunci când decideţi în favoarea unui căţel de la o canisă dedicată, dobândiţi şi siguranţa de a avea pe cineva alături de dvs. decis să vă ajute şi să vă ghideze corect prin viaţa căţelului Malinois, cu bucurie şi răbdare, la fel ca dvs.!

Cumpărarea unui căţel este o problemă care ridică multe semne de întrebare şi care se concluzionează cu o decizie ce va afecta viaţa proprietarului pentru următorii 12-16 ani. Sunt foarte răbdător  şi sunt dispus să aştept. Cei mai mulţi căţei buni de rasă  Malinois sunt adesea rezervaţi înainte să se nască  sau vânduţi imediat după naştere. Dacă doriți într-adevăr un căţel bun, cel mai bun lucru este să vă faceţi o rezervare pe lista de rezervări. Să aruncăm o privire asupra modului în care decurg lucrurile în cazul unui crescător. Uneori trebuie să călătorească şi să investească mult pentru unele monte cu masculi deosebiţi ca valoare genetică. Braveheart Oradinum Malinois consideră că merită această investiţie din dorința de a avea căţei de cea mai bună calitate. Alegerea unui căţel din “fabricile de căţei” este o nebunie . Probabil veţi avea cheltuieli veterinare  importante achiziţionând un căţel cu un temperament incert și cu conformitate îndoielnică. Există însă şi excepţii! Și dacă aţi nimerit, sunteți f.f.f. norocos! Aduceţi-vă aminte de imaginile jalnice (de la televizor, internet și din ziar) ale căţeilor abandonaţi, prezentate din dorinţa de a li se da o nouă şansă! Dacă veţi alege o canisă dedicată, aceste “fabrici de căţei” nu vor mai avea piaţă de desfacere şi vor fi forţate să înceteze  “producţia”. Rămâne totuşi întrebarea : Ce înseamnă o canisă bună? Această  problemă are multe conotaţii subiective. În orice caz, o canisă bună nu are probleme în vânzarea căţeilor, deoarece, cum am spus anterior, aceştia de obicei sunt prenotaţi anterior naşterii. De asemenea, vă recomand să analizaţi atent propunerile caniselor consacrate.

Cum se procedează la canisa  of Braveheart Oradinum Malinois ?

Pentru a rezerva un căţeluş încă nenăscut, se solicită un loc pe lista de rezervare. Procedura de înscriere pe lista de rezervare este gratuită. Atitudinea noastră faţă de cumpărător este şi va fi mereu una de respect, încredere şi colaborare bazată pe reciprocitate.

Pentru a evita unele neplăceri, să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie. Vă aflaţi pe lista de rezervare. Aşteptăm cu toţii cu mare nerăbdare evenimentul, comunicăm, vă dăm toate informaţiile dorite etc. În perioada aceasta vi se  prezintă o ocazie şi vă cumpăraţi un căţeluş din altă parte, ceea ce nu este o problemă, problema este că în viaţa reală, mulţi oameni uită să acorde un minut pentru a apela sau pentru a trimite un e-mail canisei pentru a o înştiinţa că renunţă la căţelul rezervat pe listă. Aşadar, dacă se iveşte un astfel de caz, pretenţia noastră este să fim anunţaţi imediat pentru a putea mulţumi pe cei care nu au mai prins rezervarea.

Revenim la situaţia că sunteţi pe lista de rezervare şi atunci când se nasc puii, ştim că un căţel vă este destinat (depinde, bineînţeles de locul de pe lista de rezervare, numărul de căţei şi raportul masculi/femele).  Până la vârsta de 2 săptămâni, puii rămân doar în grija noastră şi dacă este necesar, a unui medic veterinar, din motive obiective, pentru a preveni orice risc de infecţie şi pentru a lăsa mama să se ocupe de pui într-o ambianţă cât mai tihnită. După această dată se permit vizite anunţate, după dorinţe. Până la vârsta de 4 săptămâni este necesar să depuneţi un avans pentru validarea rezervării. La vârsta de 4 -5 săptămâni, puii primesc primul vaccin. Puii pot fi preluaţi de noii proprietari începând cu vârsta de 6 săptămâni. În cazul în care căţelul prenotat, cu avansul valid, nu este preluat de noul stăpân până la 10 săptămâni, avansul devine invalid şi nereturnabil.

Nu ezitaţi să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail pentru orice informaţie utilă!


2 Responses to “Doriti un pui “of Braveheart Oradinum” Malinois?”
  • Fabian Chira March 8th, 2016 at 3:29 pm

    Buna ziua,

    As dori sa ma inscrieti pe lista de asteptare pentru un pui malinois de sex masculin. Este posibil din partea dvs. sa trimiteti catelul in Germania sau este absolut necesar sa-l preiau personal?
    M-ar interesa daca ati putea sa-mi faceti o oferta de pret pentru pui si transport si daca mi-ati putea spune cam in ce interval de timp as putea spera sa primesc un pui.

    Multumesc mult!

    Fabian Chira

  • Marius Popa September 16th, 2016 at 5:59 am

    Sunt interesat, puteti sa ma contactati?

    Cu stima,

Leave a Reply

Menu
Contact
Newsletter
* = required field